Default Header Image

Apel la Bursele FOSFOM, acordate de Universitatea Liberă din Bruxelles, pentru a.u. 2018-2019

Published: 27.11.2017

Începând cu 27 noiembrie 2017, Universitatea Liberă din Bruxelles, Belgia, a deschis apelul internaţional la bursele FOSFOM „Fonduri de Susţinere în Formare Medicală”, pentru anul academic 2018-2019.

Acest apel se adresează rezidenţilor ce doresc formare în specialitate timp de un an, doi sau maximum trei ani, în cadrul unui spital din reţeaua Universităţii Libere din Bruxelles. Aceste burse sunt destinate în exclusivitate medicilor rezidenți originari din ţările ce nu sunt membre ale Uniunii Europene.

Pentru a fi eligibili, doritorii trebuie să respecte următoarele condiții:

  1. Să fie înscris la specialitate în universitatea sa de origine, minimum în cursul doi de studii şi să fie selectat conform unei proceduri stabilite între universitatea de origine şi Facultatea de Medicină a ULB;

  2. Să vorbească foarte bine limba franceză;

  3. Să se prezinte la proba de preselecţie în faţa unui juriu comun al Facultăţii de Medicină nr. 1 a USMF „Nicolae Testemițanu” şi al Facultăţii de Medicină a ULB şi să fie admis.

Pentru a afla mai multe detalii despre condiţiile de postulare şi pentru  a completa on-line formularul de înscriere la concurs puteţi accesa site-ul ULB http://www.ulb.ac.be/facs/medecine/fosfom

Pentru informații suplimentare, apelați nr. de telefon: 022 205 102, Veronica Ichim, șef adjunct, Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană.

 

Posturi deschise pentru candidaţi la o bursă FOSFOM  în anul academic 2018-2019

Anatomie patologică

Anestezie – Reanimare

Biologie clinică

Cardiologie

Chirurgie generală

Chirurgie maxilo-facială

Chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică

Dermatologie

Endocrinologie, Diabetologie şi Metabolism

Epidemiologie

Gastroenterologie

Geriatrie

Ginecologie-obstetrică

Medicina muncii

Medicină internă

Medicină nucleară

Medicină fizică şi reabilitare

Nefrologie

Neurochirurgie

Neurologie

Oncologie medicală

Oftalmologie

ORL

Ortopedie-traumatologie

Pediatrie

Pneumologie

Psihiatrie

Radiodiagnostic

Radioterapie

Reumatologie

Terapie intensivă

Urologie